Moldova este reprezentată de doi tenismeni la Australian Open

Pentru prima dată în istoria tenisului, Moldova are doi reprezentanţi la un turneu de Mare Şlem! Radu Albot şi Roman Borvanov participă în turneul de calificare la Australian Open, iar în urma tregerii la sorţi a fost stabilit că ambii tenismeni vor avea adversari din Rusia. Radu Albot îl va înfrunta pe Denis Matukevici, numarul 279 ATP. Cel care îi va ține pumnii lui Radu, este tatal sau. Pentru Radu Albot, de 22 de ani, acesta este primul turneu din marele şlem în cariera sa de tenisman. În cazul unei evoluții reușite, Radu Albot își va spori șansele la obținerea unei cote la Jocurile Olimpice de la Londra.
Pentru calificarea în manşa principală ambii sportivi au nevoie să învingă în cele 3 turnee preliminare. Roman Borvanov în vârstă de 29 de ani este primul tenisman moldovean care a debutat la o competitie de Mare Șlem, în 2011, la US Open, însă a fost eliminat încă din primul tur preliminar. Nici de data aceasta nu a avut mai mult noroc în tragerea la sorți. Acesta îl va înfrunta în primul tur preliminar pe renumitul tenisman rus Igor Andreev, numărul 114 mondial, care a ajuns în 2008 între primii 20 tenismeni ai lumii. Ambele partide se vor juca astăzi, noaptea târziu, în oraşul australian Melbourne. În cazul unei victorii, sportivii vor accede în runda a doua a turneului de calificare, iar pe tabloul principal vor ajunge câştigătorii rundei a treia.
„Suntem siguri că vor arăta un juc bun. Sperăm că se vor califica în runda următoare”, a declarat preşedintele FM de tenis, Marina Tauber.