Chelsea in finala Champions League! (video)

După un meci dramatic cu Barcelona, visul lui Abramovici de a câştiga Champions League e aproape de realitate. Un meci spectaculos a putut fi savurat de microbiști în seara de 24 aprilie. Un meci complet în ceea ce privește acţiunile jucătorilor: bare, cartonaşe galbene, eliminare, penalty, accidentări. Cu toate că FC Barcelona a dominat meciul din primul până în ultimul minut, înscriind în poarta londoneză 2 goluri încă din prima repriză, FC Chelsea a profitat de acţiunile pe contraatac, găsind punctele slabe ale catalanilor în prelungirile celor doua reprize. Astfel, scorul final de 2-2 a fost de ajuns pentru londonezi de a accede în etapa finală a competiţiei.

Amintim că în tur scorul a fost de 1-0 pentru FC Chelsea.

Consolarea catalanilor vine din partea antrenorului. În conferinţa de presă de după meci Guardiola spunea: ”Anul ăsta nu a fost să fie”. Tot în această conferinţă, Guardiola îi aduce mulţumiri actualului Balon de Aur (Messi) pentru tot ce a facut.
De partea cealaltă Roberto Di Mateo cu un ochi râde, deoarece a reuşit minunea de a ajunge în finală cu o echipa lăsată pe drum de Villas Boas, dar cu celălalt ochi plânge pentru că oameni de bază din formaţia albaştrilor nu vor putea evolua în finala de la Munchen. Dintre indisponibilii cei mai importanţi se numără John Terry pentru cartonaşul roşu din returul cu Barcelona, Raul Meireles şi Branislav Ivanovic pentru cumulul de cartonaşe galbene.
Chelsea va trebui să-şi aştepte adversarii din finală, care se vor decide în această seară dintre Real Madrid și Bayern Munchen.

,