Memorandum privind combaterea comerţului ilegal cu ţigări

Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi Compania Imperial Tobacco Limited, au încheiat un Memorandum de Înţelegere privind consolidarea eforturilor în combaterea comerţului ilegal cu ţigări, inclusiv prevenirea comerţului transfrontalier cu produsele din tutun contrafăcute.

foto simbol

Documentul semnat prevede dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre producătorul de ţigări şi autoritatea vamală, prin schimb de informaţii cu privire la capturile de ţigări anihilate de către Serviciul Vamal, analiza tendinţelor şi a riscurilor existente pe piaţa internă şi cea din UE precum şi implementarea unor acţiuni comune eficiente axate pe contracararea răspîndirii ilegale a produselor de tutungerie.

Compania Imperial Tobacco care este al patrulea producător la nivel mondial de ţigări, cu peste 30 de fabrici la nivel mondial, şi-a declarat disponibilitatea acordării asistenţei pentru instruirea colaboratorilor vamali, organizarea atelierelor de lucru, efectuarea schimbului de experienţă în domeniul traficului ilicit de ţigări şi depistării produselor contrafăcute, etc.

Pe parcursul anului 2011 şi în ianuarie 2012 pe perimetrul frontierei moldo-române s-a înregistrează o tendinţă de scădere considerabilă a comerţului ilicit cu ţigări cu timbrul de acciz.

Acesta este cel de-al patru-lea Memorandum de Înţelegere încheiat de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi marile companii producătoare de ţigări.

foto: informatiavranceana.ro