Donație de carte în R. Moldova – între cultura dorită și birocrația găsită

Potrivit membrilor Asociației Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG) din Iași, s-a reușit cu eforturi considerabile, donația celor 6000 de cărți în limba română Universității Alecu Russo din Bălți și în satele Bahrinești, Elisaveta și Mărculești.

Printr-un contract de donaţie, cea mai mare parte din cărţile colectate de ATRAG  a fost donate de Universitatea Petre Andrei din Iaşi.

Departamentul Românilor de Pretutindeni din București a oferit finanțare pentru bani de drum și transportul cărților.

Igor Drangoi, vicepreședinte ATRAG, împreună cu un grup de studenţi basarabeni în România din anul întâi, au încărcat cărţile de dimineaţă într-un autocar şi s-au pornit spre vama Sculeni. Au mers mai mulţi studenţi tineri pentru a se familiariza cu procedurile şi problemele care pot apărea, erau 10 persoane și șoferul.

Au ajuns în vamă la ora 10, când vameşii din R. Moldova le-au spus că nu au actele necesare ca să le permită să ducă cele 6.000 de cărţi pentru donaţii în R. moldova. Mai întâi, le-au spus că lipseşte un aviz prin care s-ar accepta donaţia de către Ministerul Educaţiei sau Ministerul Culturii. Tinerii au făcut o solicitare către Ministerul Educaţiei, care au redirecţionat-o către Ministerul Culturii şi în câteva ore a fost primit un aviz în vamă, prin fax, de la Ministerul Culturii, potrivit căruia se acceptă donaţia, astfel încât totul părea a fi în regulă.

Totuşi, Nicolai Gorincioi, șeful de post de la vama Sculeni, a zis că e nu este suficient actul de la Ministerul Culturii și că mai trebuie alt act pentru a şti unde ajung cărțile. Trebuia un astfel de act de la Direcţia de Învăţământ al raionului Floreşti, întrucât satele Bahrinești, Elizaveta și Mărculești fac parte din raionul Floreşti. Până la 7 seara a fost primit şi acest fax.

La 7 seara, reprezentanții vămii Sculeni le-au cerut un nou act. De data aceasta era vorba despre calificarea donației ca ajutor umanitar, de la Ministerul Muncii. Profund indignați și supărați că nu le este permisă trecerea cu cărțile pentru donație, mai ales după ce întreaga zi au fost în căutare de acte necesare, membrii ATRAG au încercat să le explice celor de la vamă că la așa oră târzie este imposibil de obținut noi și noi acte. Le-au explicat că sunt așteptați în localitățile unde urmau să fie donate cărțile, unde copiii au pregătit momente culturale.

Într-un final le-a fost permisă trecerea, abia la 11 noaptea tinerii au fost anunțați că s-a găsit acea modalitate miraculoasă.

În prima localitate au ajuns la ora 1 noaptea. I-au întâmpinat primari, bibliotecari, oameni foarte receptivi. În ultima localitate au ajuns la ora 3 jumătate. La Mărculești au lăsat cărțile destinate Universității Alecu Russo, care a doua zi trebuiau să vină să le ia. Două localități au primit câte o mie de cărți, una a primit două mii, la fel și Universitatea din Bălția a primit două mii de cărți.  Acestea au fost cărți de istorie, de biologie, drept, literatură română și universală.

Sursa: Impact.MD

,