Cu ocazia Aniversării, Procuratura organizează o Conferinţă internaţională ştiinţifico-practică

Procuratura Generală organizează o conferinţă internaţională ştiinţifico-practică dedicată Aniversării a XX – a de la întemeierea Procuraturii Republicii Moldova cu tema „Procuratura Republicii Moldova la 20 ani. Rolul şi locul Procuraturii într-un stat de drept”.

Participanţii la eveniment vor dezbate cele mai actuale probleme în legătură cu modernizarea instituţiei Procuraturii: noi practici şi tehnici internaţionale de investigare în dreptul penal (propuneri legislative); rolul procurorului în procesul civil şi contravenţional; noi prevederi europene în materie de protecţie a drepturilor omului. Va fi discutată reforma în justiţie cu diferite abordări teoretice şi practice.

La Conferinţă vor participa procurori, reprezentanţi ai Preşedinţiei, Parlamentului, Ministerului Justiţiei, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Institutului Naţional al Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal,  Serviciului de Informaţii şi Securitate, Consiliului Superior al Magistraturii, Uniunii Avocaţilor, organizaţiilor nonguvernamentale din ţară şi străinătate, experţi internaţionali din Norvegia, Germania, SUA și România.

Evenimentul va avea loc vineri, 27 ianuarie 2012, în incinta Hotelului „Codru”, Sala albă: Republica  Moldova, mun.Chişinău, str. 31 August, 137, cu începere de la ora 09.00.


,