Cei care au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, vor primi ajutor financiar

950 persoane din municipiul Chişinău, participanţi la lichidarea consecinţelor avariei nucleare din Ucraina din 1986, vor primi ajutor material în valoare de 500 lei fiecare, se spune într-un comunicat al Primăriei Chişinău.

Banii pot fi ridicaţi începând cu data de 24 aprilie 2012, la filialele Băncii de Economii. În total, din Fondul municipal de susţinere socială a populaţiei au fost alocaţi 475 mii lei pentru acordarea ajutoarelor financiare pentru această categorie de cetăţeni.
Pe 25 aprilie, preturile de sector, vor organiza mese de binefacere pentru participanţii la lichidarea avariei de la Cernobâl.

La 26 aprilie se împlinesc 26 de ani de la explozia reactorului numărul 4 al Centralei Nucleare Electrice de la Cernobâl, Ucraina. În rezultat, a fost afectată o bună parte a Europei. Această catastrofă este considerată drept cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. La lichidarea consecinţelor exploziei nucleare de la Cernobâl au participat circa 3550 de cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care peste 500 şi-au pierdut viaţa.

foto: evz.ro