Câteva familii condamnă aprobarea Legea privind asigurarea egalității

Guvernul a aprobat astăzi, 23 mai, proiectul Legii privind asigurarea egalităţii.

Un grup de părinţi cu mulţi copii, reuniţi într-o asociaţie obştească, condamnă aprobarea de către Guvern a proiectului Legii privind asigurarea egalităţii. În cazul în care şi deputaţii vor vota proiectul, membrii asociaţiei ameninţă cu proteste, transmite Info-Prim Neo.

Asociaţia părinţilor cu mulţi copii este formată din 74 de familii. Familiile sunt dezamăgite de faptul că guvernarea, care spune că reprezintă poporul, nu ia în calcul opinia societăţii faţă de această lege.

Aliona Ţugulea, mamă a şase copii, a declarat că familiile cu mulţi copii sunt mult mai discriminate decât persoanele cu orientare sexuală netradiţională atunci când merg în diverse instituţii – medicale, de învăţământ. De multe ori li se reproşează că au dat viaţă atâtor copii. „Care este garanţia că pe viitor copii mei nu o să fie atraşi de această grupare mică, în plasa lor şi nu o să fie discriminaţi? Domnule Filat, vă rog să procedaţi lucid şi să nu ne puneţi într-o oală cu homosexualii”, a menţionat femeia.

Eugen Botezatu, tată a cinci copii, a spus că este împotriva acestei legi. Demnitarii la alegeri au promis una, dar fac alta. „Dacă votaţi această lege, puneţi blestem pe tot poporul şi aşa oropsit, pe acel popor pe care Dumnezeu vi l-a încredinţat şi v-a pus în frunte să-l conduceţi pe calea dreptăţii şi adevărului”, a declarat bărbatul.

Eduard Roşca, tată a 6 copii, a declarat că, acum câteva zile, soţia sa, plimbându-se cu copii la Vadului Vodă, a fost martora unei scene în care doi băieţi se sărutau şi îşi atingeau organele genitale în public. Şi în centrul capitalei, acum două zile, două domnişoare de aproximativ 20 de ani se sărutau pasional în faţa „Casei Presei”.

„Dacă noi astăzi vedem aceste lucruri, aceste ieşiri pe stradă ale acestor tineri, ale acestor oameni cu aceste devieri, eu sunt îngrijorat pentru copiii mei, că ei vor trebui să trăiască într-o ţară în care vor putea vedea asemenea lucruri. Noi suntem împotriva acestei promovări agresive a homosexualităţii”, a spus bărbatul.

„Ne exprimăm profunda îngrijorare că Mitropolia a luat în gură apă şi se face moartă în păpuşoi. Cu excepţia unor voci, tăcerea slujitorilor Bisericii în această situaţie deosebit de gravă pentru întreagă societate moldovenească nu înseamnă altceva decât trădarea şi sacrificarea poporului cu preţul primirii unor funcţii şi comodităţi trădătoare. Mă îngrijorează că ei au intrat în cârdăşie cu guvernarea”, a declarat Eduard Roşca.

,