Angajaţii MAI vor beneficia de locuințe doar pe durata angajării

Angajaţii ministerului de Interne vor fi asiguraţi cu locuinţe de serviciu doar pe durata activităţii profesionale, însă fără dreptul de a le privatiza. Respectiva prevedere se conţine într-un proiect de lege cu privire la statutul poliţiei, votat de Parlament în prima lectură, la 17 mai.

Reamintim că în urmă cu 2 săptămâni, Guvernul a decis ca agenții MAI vor beneficia de apartamente pe un teren din centrul Chișinăului, care este evaluat la mai multe milioane de euro.

Potrivit proiectului de lege, statul îi va asigura cu locuinţe pe angajaţii ministerului de Interne, oferindu-le atât spaţii locative, cât şi susţinere financiară pentru închirierea unor apartamente.

Potrivit Timpul, facilităţile vor fi asigurate doar pe durata angajării. Legea actuală le oferea dreptul angajaților MAI să-și privatizeze locuințele.

Proiectul de lege are drept scop utilizarea raţională a patrimoniului public prin construirea unor blocuri locative de serviciu pentru angajaţii MAI, cu excluderea titlului de locuinţe pasibile privatizării. Astfel, angajatul împreună cu familia sa va putea beneficia de spaţiu locativ de serviciu pe durata activităţii în instituţia respectivă.

Potrivit deputalului PLDM, Ion Butmalai, un asemenea proiect de lege ar fi binevenit şi pentru cei care au luptat în războiul de pe Nistru din 1992, precum şi pentru angajaţii ministerului Apărării.