Dodon şi stataliştii moldovenişti din PLDM l-au demis pe Şleahtiţchi din funcția de vicepreședinte al PLDM?

Ieri a avut loc ședința Consiliului Politic Național al PLDM unde a fost adoptată decizia de demitere a lui Mihail Șleahtițchi din funcția de vicepreședinte.

Ministrul Educaţiei de la Chişinau, Mihail Şleahtiţchi, nu mai este vicepreşedinte al Partidului Liberal-Democrat, acesta fiind schimbat din funcţie de către Consiliului Politic Național al PLDM. În funcția de vicepreședinte al partidului a fost ales un apropiat al lui Filat, Vadim Pistrinciuc, fost consilier al premierului pentru administrația publică, scrie jurnal.md.

Conform surselor Romanian Global News din apropierea Premierului Filat, motivul înlăturării lui Mihail Șleahtițchi din funcţia de vicepresedinte ar fi supărarea stataliştilor moldovenişti din PLDM că Șleahtițchi ar fi cedat în problema redenumirii cursului de “Istorie” în “Istoria Românilor şi Universală”.

La 7 martie ministrul Educaţiei a emis un ordin de redenumire a disciplinei “Istoria” în “Istoria Românilor şi Universală”. Dispoziţia a fost semnată în urma votului exprimat de un grup de lucru format din 25 de specialişti în domeniu. Potrivit ordinului, începând cu 1 septembrie, cursul de istorie va cuprinde teme din istoria românilor, în proporţie de 55 de procente, cea universală – 40 şi cea locală – 5.

Unul din reprezentanţii intereselor Moscovei la Chişinau, socialistul Igor Dodon a fost cel care a cerut ca în școlile din Republica Moldova să fie studiată „Istoria Moldovei” și nu „Istoria Românilor”.

Ministrul Şleahtiţchi a menţionat în discursul său  din Parlament din 30 martie: „Consider că în calitate de ministru am procedat corect pentru că doresc să reprezint un minister care promovează niște idei care izvorăsc din cabinetele specialiștilor, care iau în considerare dimensiunea profesională, părerea oamenilor care o viață au făcut știință, elaborând adevărul istoric și cel științific. Optez în continuare pentru un învățământ axat pe adevărul istoric și științific pentru ca fără un astfel de învățământ R. Moldova este sortită pieririi, este ferma mea convingere. Cu un învățământ care conține semi-adevăruri, falsuri, minciuni și manipulări noi cu siguranța vom educa o generație infectă, defectuoasă, care va fi buimăcită și care nu va ști de unde vine, încotro merge și care sunt valorile ei”.

Sursa foto: cubreacov.wordpress.com

,