Aureliu Colenco – Președintele Curții de Apel Economice, a rămas fără loc de muncă

Președintele Curții de Apel Economice (CAE), Aureliu Colenco, a rămas fără loc de muncă. În urma deciziei de reorganizare a judecătoriilor economice, mai mulți magistrații CAE au fost transferați la Curtea de Apel din Chișinău. Ceilalți, inclusiv judecătorul Colenco, fie acceptă să plece în instanțele din teritoriu, fie își dau demisia.

Amintim că la 6 martie 2012 Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege care prevede schimbări în activitatea instanțelor economice.
Astfel, proiectul de lege prevede lichidarea Curții de Apel Economice și transferarea judecătorilor CAE în curțile de apel din țară. Judecătorii care nu vor accepta să se transfere în instanțele de drept comun, vor avea dreptul la demisia de onoare. De asemenea, noua lege prevede reducerea competențelor judecătoriilor economice, care urmează a fi redenumite în judecătorii comerciale.

Potrivit Unimedia, toți cei nouă judecători au depus cerere de transfer la Curtea de Apel Chișinău. Însă, locuri vacante erau doar șase. Alte două locuri libere erau la Curtea de Apel din Bălți, și câte una la Cahul și Comrat. Astfel, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au selectat astăzi, 27 martie, judecătorii și au completat mai întâi locurile vacante din Chișinău. Ceilalți trei magistrați –  Aureliu Colenco, Maria Postoico (judecător suspendat din funcție, actualmente deputat în Parlamentul RM) și Valeriu Harmaniuc au rămas fără posturi.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii s-au ghidat de dosarele fiecărui judecător – de rapoartele de activitate, numărul de plângeri depuse în adresa acestora, contestații, avertismente, etc.

Judecătorul Colenco avea tocmai 43 de plângeri și un avertisment din partea CSM. „Avertismentul a fost deja stins, a trecut deja un an. Totodată, niciuna dintre plângerile depuse la CSM nu s-au adeverit”, a menționat Aureliu Colenco.

„Pentru cei care au depus cerere pentru Curtea de Apel Chișinău și nu au fost locuri vacante, fie acceptă să plece la alte instanțe similare, fie își dau demisia”, a precizat fostul președinte al CSM, Dumitru Visternicean. Decizia CSM i-a nemulțumit pe judecătorii Colenco și Harmaniuc, ei au plecat în grabă și au refuzat să facă declarații pentru presă.

,