Olga Busuioc – soprana care a dus faima Moldovei în întreaga lume

Moldova se poate mândri cu oamenii talentați care duc faima acestei țări în întreaga lume.

Olga Busuioc a câștigat de curând un concurs internațional de canto. Deși am scris recent despre acest premiu extraordinar câștigat de Olga, totuși, foarte puțini au auzit despre ea. De aceea, noi am rugat-o să ne spună mai multe despre viața și cariera sa, pentru că talentul adevărat trebuie promovat, iar reușitele aduc cu ele felicitări, urări de bine și recunoașterea meritelor și efortului depus pentru a obține asemenea performanțe.

Olga Busuioc, născută la 25 iulie 1986, la Chișinău, a îndrăgit muzica de mică, iar talentul și capacitățile cu care a înzestrat-o Cel de Sus au făcut-o să aleagă cariera în muzică. A urmat Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”(2002-2006),  după care Academia de Stat de Muzică, Teatru și Arte Plastice(canto), având în calitate de profesor coordonator de licență pe dna. Busuioc Tatiana(2006-2010).

În 2010-2011 a studiat la Universitatea Centrală de Bel Canto(Cubec), din Mondena, Italia,  profesor coordonator Mirella Freni.

Pentru a obţine experienţă, a participat între timp la numeroase concerte şi festivaluri.

În 2009 a participat la Festivalul „Lăstarii Muzicii” şi la concertul în limba rusă „Lupoaica”.

În 2010 a participat la Festivalul de Muzică din Ucraina, unde a cântat alături de Orchestra TRMD dirijată de Andry Yurcheivich, apoi a urmat Concertul  „Uniunea Muzicienilor”; Concertul de musică de cameră G. Rossini „La Regata Veneziana”; a cântat la PI Tchaikovschy opera „Iolanta”, iar la 6 septembrie participă la al treilea concert de comemorare „Un Tribut pentru luciano Pavarotti”. Înainte de a începe studiile în Italia, a participat la un concert cu Mirella Freni, precum şi cu alţi studenţi de la Cubec, în Casa Teatrului „Grand gala della lirica”.
În 2011 concertele şi concursurile devin tot mai importante: Concertul „La Voce dell’Opera” Sala Falcone Borsellin Bologna; Concert-Festivalul de la Bari, Italia „Rugăciuni în Opera”şi „Preghiera Nella lirica”; „Cleto Tomba” la Bologna; apoi urmează concertele „Palazzo dei Pio (Sala delle Vedute)” în Faenza, Italia la Gala lirică; „Concertul con la regia di Enzo Dara” în Sassuolo, Italia şi concertul de comemorare care marca 4 ani de la moartea lui Pavarotti „Omagiu adus lui Luciano Pavarotti”.

A câştigat mai multe premii importante la concursuri de nivel Internaţional: Premiul Extraordinar oferit la concursul „L’associacio D’amics de L’opera de Sabadell”; Premiul Extraordinar oferit la Festivalul „Castellde Perelada”; ” Operalia” Placido Domingo, unde a ocupat locul doi şi Marele Premiu câştigat la concursul “Francisco Vinas”  Barcelona, Spania , în valoare de 15.000 de euro.

Deşi e pasionată de muzică, Olga Busuioc este în primul rând o femeie cultă şi atrăgătoare. Cunoaşte româna, engleza, rusa şi italiana, dar recunoaşte că intenţionează să înveţe şi alte lucruri noi, care îi vor fi cu siguranţă utile în viitorul de succes care îl merită pe deplin.

Atunci când vorbeşte despre talentul şi vocea sa incredibilă îi place să amintească şi despre munca enormă pe care o depune: ” Vocea este un Diamant cu imperfecţiuni, este nevoie de multă muncă, ca să-l aduci la condiţia :”eu cânt, iar tu visezi…” „.

Noi, echipa Impact, îi urăm succes pentru viitoarele concursuri care şi le-a planificat şi aşteptam cât mai multe premii, ca o mândrie pentru Moldova şi ca un exemplu demn de urmat pentru talentele care abia cresc.

Sursa: Impact.md