Fabrica de Staruri – Proiect Unic în România și Republica Moldova

În curând va începe o nouă ediţie a Fabricii de Staruri! Producătorii proiectului, postul Prime TV, au anunțat deja că ediţia din acest an va fi una internaţională, pentru că va rula concomitent în două ţări, Moldova şi România. În România, transmisiunea va fi asigurată de TVR1. Fabrica de Staruri – un show internaţional realizat în premieră în două țări concomitent – va scoate în prim-plan cele mai valoroase talente muzicale.

Prime TV este în căutarea marilor talente. Începând de lunea viitoare, timp de 3 zile vor avea loc preselecţii. Sunt așteptați tinerii care au între 18 şi 28 de ani, care pot să demonstreze calitățile vocale și abilitățile de artist.

Producătorii proiectului se aşteaptă la un public mult mai mare decât la edițiile precedente, datorită faptului că acum aceştia au acces la o audienţa telespectatorilor din ambele țări. Câştigătorul marelui proiect va primi un premiu bănesc impunător şi va semna un contract cu o casă de discuri cunoscută.

Mai multe detalii despre cel mai mare proiect al momentului le puteţi găsi pe pagina de internet fabrica.md. Fabrica de staruri este o licenţă a companiei Endemol, una dintre cele mai mari firme din lume în acest domeniu, cu care Prime are acum un parteneriat.

Sursa: prime.md

,