Zahărul poate crea dependenţă la fel ca ţigările şi alcoolul

Consumul de zahăr trebuie moderat! acest sfat îl dau astăzi medicii din întreaga lume.

Consumul de glucide, mai ales a produselor de cofetărie şi a dulciurilor, conduc la obezitate. Anual, 35 milioane de decese sunt provocate de diabet, boli de inimă sau de cancer.

Zahărul consumat în cantităţi mari poate cauza obezitate, creşte tensiunea arterială, se modifică metabolismul şi distruge ficatul. Aceste pericole pentru sănătate le amintesc pe cele cauzate de consumul de alcool, care, la rândul lui este făcut din zahăr. Până şi fumul de ţăgară conţine glucide.

Consumul de zahăr în ultimii trei ani s-a triplat, acest fapt fiind privit ca o cauză majoră ce a adus cu sine obezitatea.

Zahărul este foarte bogat în calorii, iar creşterea în greutate este primul simptom care ar trebui să sugereze consumatorilor înrăiţi de dulciuri să-şi micşoreze porţiile de tort, prăjituri, bomboane şi alte bunătăţi faţă de care mulţi dintre noi am devenit dependenţi.

,