Laptopul – Lenovo IdeaPad Yoga – cu Windows 8, convertibil în tabletă

Lenovo IdeaPad Yoga este un laptop elegant, creat pentru viitorul sistem de operare Windows 8.
Ceea ce deosebeşte acest laptop de alternativele concurenţei nu este ecranul touch capacitiv cu finisaj din sticlă minerală, ci modul în care acesta poate fi deschis la un unghi de 360° pentru a fi pliat de spatele carcasei, astfel încât să obţinem funcţionalitatea unei tablete.
La o greutate de 1.4 Kg şi 1.7 cm grosime cu siguranţă nu va fi cea mai confortabilă tabletă de pe piaţă, însă pentru un laptop cu ecran de 13.3 inch această abilitate este oricum binevenită.
În ceea ce priveşte rolul de laptop, IdeaPad Yoga are destul de multe de oferit: un restpad cu finisaj din piele, touchpad de dimensiuni generoase şi o tastatură de tip chiclet cu butoane mari şi bine diferenţiate.
Sub bariera din sticlă minerală ce acoperă inclusiv rama ecranului se ascunde un panou cu rezoluţie 1600 x 900 pixeli, iluminat cu tehnologie LED. Interfaţa touch capacitivă suportă gesturi multi-touch cu până la 10 degete simultan, iar procesorul Intel Core i7 de sub capotă oferă garanţia unor performanţe optime la rularea aplicaţiilor create pentru interfaţa Metro.
Din păcate pentru IdeaPad Yoga va trebui să aşteptăm lansarea Windows 8, deoarece cam pe atunci va ajunge pe piaţă şi noul laptop, încadrat la un preţ apropiat sumei de 1199 dolari.
Sursa: Theverge.com