Dragobete – sărbătoarea dragostei cu o tradiție milenară

Dragobete este una dintre cele mai frumoase sărbători tradiţionale de la început de primăvară. Sărbătoarea românească a dragostei, aduce cu sine renaşterea naturii tinereţea, puterea şi speranţa spre un nou început.

Sărbătoarea este în cinstea lui Dragobete, fiul babei Dochia, numit și Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, care era un fecior chipeș și puternic, ce ne aduce iubirea în casă și în suflet, zeu al tinereții în Panteonul autohton.
Legenda povestește despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, și lui Cupidon. Sărbătoarea avea loc la începutul fiecărei primăveri, odată cu „nunta” tuturor animalelor, tradiție ce s-a extins treptat până în rândul oamenilor și a dat naștere unor obiceiuri specifice teritoriilor locuite de români.

Dragobetele, personificare magică a iubirii, era însoțit de zâne numite „Dragostele”. Soli ai destinului și ai evenimentelor implacabile, acestea il pândeau pe om pe cele mai neașteptate cărări ale vieții. Ele cunoșteau anume cuvinte de dragoste pe care le șopteau tinerilor îndrăgostiți pentru a-și atrage iubirea dorită. Pentru a avea efect, nimeni în afară de urechea ființei iubite nu trebuia să audă aceste șoapte de dragoste.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele reprezintă una dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. De Dragobete, prin ritualuri care țin de un substrat magic, îmbogățite cu datini creștine, prietenii sau prietenele se leagă frați de cruce, respectiv surori de cruce, în această zi puterea legământului fiind absolută. O cerință a Dragobetelor era jurământul de a nu se minți unul pe altul, jurământ pe care și-l făceau pentru tot anul îndrăgostiții sau prietenii deveniți frați de cruce cu ocazia ritualurilor de înfrățire practicate în această zi.

Cele mai comune tradiţii spun că fetele strâng zăpada dimineaţa, o topesc şi se spală cu această apă pe cap, pentru a-şi păstra frumuseţea de-a lungul anului. Ziua de Dragobete era, în general, sărbătorită de tineri prin adevărate petreceri, cu mâncare şi băutură, iar băieţii umblau prin satele vecine cu chiote pentru „a-şi face de Dragobete”.

Nici vârstnicii nu stăteau degeba de Dragobete. Ei trebuiau să aibă grijă de păsările din gospodărie, iar femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi iubitoare tot anul. De Dragobete nu se sacrificau animale pentru a nu dăuna obiceiului împerecherii.

Dragobete rămâne sarbatoarea românească a dragostei cu o tradiție milenară pe meleagurile noastre!

,