Accident cumplit în Polonia: un microbus a lovit un camion care a virat pe contrasens

În noptea de miercuri spre joi, la Przybedza, în sudul Poloniei, a avut loc o coliziune produsă între un microbus și un camion. Opt persoane au murit, iar alte zece sunt rănite, dintre care cinci grav, a anunțat poliția.

Microbuzul implicat în accident transporta 18 persoane, mineri angajaţi la mina locală Myslowice-Wesola. Acesta a lovit remorca din lemn a unui camion care venea din faţă și care a virat pe contrasens.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Pavel Roczyna Zywiec a spus că șapte persoane au murit pe loc, iar cea de-a opta la spital.

„Suntem pe punctul de a stabili motivele pentru care remorca camionului a ajuns pe sensul opus. Verificăm dacă remorca s-a desprins sau poate şoferul a pierdut controlul vehiculului”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Zywiec (sud) Pawel Roczyna, citat de agenţia PAP.

Autoritățile din Polonia au deschis o linie fierbinte pentru ca familiile, apropiații sau prieteniii victimelor implicate în accident, să poată afla mai multe detalii.

Sursa: impact.md cu referire la pap.pl


,