Prostia franceză sau Cum Soarele a devenit satelit al pământului (video)

Educația, cultura, modul de trai și societatea influențează nivelul de inteligență. Deși fiecare individ este unic în felul său, totuși multe lucruri devin comune. Prostia este și ea ceva comun. Diferența este doar în procentul de majoritate sau minoritate de adepți ai acestei prostii. Când vorbesc despre adepți nu mă refer la prostie ca la o religie, ci mai degrabă ca la un viciu al societății. Mulți aleg calea prostiei din lene și din mândrie. Lene să mai citească ceva, orice ar fi și mândrie pentru că se cred îndeajuns de deștepți încât să ceară altora să învețe ceva de la ei.

Nu toți oamenii ajung savanți, profesori, scriitori, ingineri sau jurnașliști. Orice profesie în sine presupune efort fizic și intelectual, uneori în proporții diferite. Nu vreau să fac discriminări și diferențe între țări, dar cum este posibil ca 56 la sută dintr-un auditoriu de francezi să spună că Soarele este satelitul Pământului și se învârte în jurul acestuia? Anume acesta a fost răspunsul publicului la emisiunea ”Vrei să fii milionar„ în Franța.

Întrebare: Ce se rotește și gravitează în jurul Pământului?
a. Luna;
b. Soarele;
c. Marte;
d. Venus.

După ce a zis că nu conoaște răspunsul, francezul care participa la emisiune a cerut ajutorul publicului. După cum am zis, 56 la sută au ales varianta b. Soarele și 42 la sută a. Luna. După asta, vroia să aleagă opțiunea 50 la 50, dar s-a răzgândit și a mers pe varianta propusă de public.

Nu mai comentez nimic, doar când am văzut că a plecat de la emisiune cu 1500 euro, m-am gândit, de ce ai noștri din Franța nu participă la emisiunile astea?