Săptămâna cărţii la Iurceni

 Pe data de 13 aprilie, G.N. „Faptă nu Vorbă ” a venit cu un lot de carte la Liceul Teoretic „Grigore Vieru” din comuna Iurceni. Cu această ocazie a fost organizat un careu la care au fost prezenţi elevii şi profesorii liceului, unde caţiva membri au vorbit despre acţiunea respectiva, obiectivele ei şi bineînţeles despre importanţa cunoaşterii de carte în educarea unei naţiuni.
Acest lot de carte a fost binevenit în condiţiile în care săptămîna respectiva a fost dedicată carţii la liceul din Iurceni.
Menţionăm că iniţiativa a plecat de la  Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni precum şi lotul respectiv, având ca obiectiv promovarea valorilor româneşti în stânga Prutului. Sunt vizate mai întâi de toate localitaţile mici unde lumea din păcate mai suferă de „efectul de seră”  a doctrinelor comuniste şi moldoveniste.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, al fraţilor de peste Prut şi al nostru al tuturor să sperăm că vom reuşi să redeşteptăm conştiinţa naţională.

Sursa: impact.md cu referire la faptanuvorba.blogspot.com