”Atomul pașnic” de la Cernobîl sau cum a coborât iadul pe Pământ

Înaintea accidentului de la Cernobîl, centralele atomoelectrice erau considerate cel mai mare succes al ingineriei sovietice. Propaganda comunistă folosea pentru acestea sloganul ”atomul paşnic”. Doar că acest ”atom paşnic”, la 26 aprilie 1986 a reuşit să se împrăştie peste vestul fostei Uniuni Sovietice, peste Europa şi o parte din America de Nord. O mare parte din Ucraina, Belarus şi Rusia a fost puternic contaminată, fiind evacuate aproximativ 336 000 de persoane. Păstrată în tăcere, pentru mai puține acuzații și întrebări, aceasta este cauza atâtor forme de cancer, maladii și malformații cunoscute sau necunoscute din ultimii douăzeci de ani.

Totul a pornit de la un banal test al sistemelor de siguranţă a reactorului. Pe timp de noapte, echipa de savanți a fost formată de una mai puțin experimentată, care nu au ştiut să interpreteze datele preliminare ce sugerau abandonarea testării, considerând că sunt datorate unui echipament defect și au ales să meargă pînă la capăt cu experimentul. Nerespectarea regulilor de siguranţă a dus la explozia reactorului patru. La 01:23, mândria sovietică Cernobîl, a devenit un iad. Norul format de la reactorul unde s-a produs explozia, care de altfel a ars zece zile,  a răspândit numeroase tipuri de materiale radioactive( iod radioactiv-131, cesium-137, strontium-90, mai mulți izotopi de plutonium și transuranium, americium-241), peste o mare parte a Europei.

Mai mult de 5 milioane de oameni trăiesc în zone din Belarus, Rusia şi Ucraina, care sunt clasificate ca regiuni „contaminate” cu radionucleoizi din cauza accidentului de la Cernobîl.

Inconștiența, dar și mândria, i-a făcut pe liderii comuniști să trateze dezastrul ca pe un accident banal. Reactorul trei a fost închis abia în decembrie 2000 si asta la insistenţele comunităţii internaţionale.

În apropierea centralei se află orașul Pripiat, care avea o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori, părăsit imediat după accident. Aici timpul s-a oprit în loc, oraşul devenind o fantomă. Probabil că nimeni nu o să se mai întoarcă vreodată aici.

”Lichidatorii”, aşa au fost numiţi muncitorii, pompierii și militarii mobilizaţi să intervină în evacuarea celor două oraşe afectate de radiaţii. Contra unei sume de bani și nefiind informați despre riscurile la care se expun, au fost condamnaţi la moarte prin expunerea la radiaţii, deoarece au internevit cu mijloace rudimentare şi fără costume de protecţie. Abia pe 6 mai s-a reuşit răcirea miezului cu azot. Construcţia ”sarcofagului” a durat peste şase luni, timp în care substanțele radioactive se răspândeau în aer, sol și apă.

Operaţiunile de decontaminare a zonei şi de ridicare a aşa numitului ”sarcofag” de beton au durat până în 1989. În tot acest timp au fost implicaţi 800.000 de ”lichidatori”. Ministrul situaţiilor de urgenţă din Ucraina declară că 94% dintre lichidatorii în viaţă suferă de cancer, maladii ale oaselor şi a sistemului nervos, 65 000 dintre ei fiind invalizi.

În încercarea de a menținea liniștea publică, sau din acelaș reflex comunist de a ascunde probe și greșeli, regimul a ales să păstreze tăcerea despre Cernobîl. Oamenii, în depline facultăţi mintale comuniste nu au ştiut să se protejeze. Copiii defilau de 1 mai pe străzi, la câteva luni de la accident, oamenii umpleau litoralul Mării Negre, iar studenții de la Chișinău, erau duși în Ucraina și Belarus la practică.

PS:  O excursie de o zi la Cernobîl costă între 120 și 170 $.
PS2: Centrala nucleară de la Cernobîl avea numele Lenin (ЧЕРНОБЫЛЬСКАЯ АТОМНАЯ ЭЛЕКТРОСТАНЦИЯ ИМ. В.И. ЛЕНИНА)

,