Vlad Filat oferă perspective promițătoare privind regimul liberalizat de vize cu UE în 2013

Republica Moldova este unica ţară din arealul latin care se află în afara spaţiului european.
Aceasta nu are o altă alternativă decât integrarea în UE. Declaraţia a fost făcută de către premierul Vlad Filat, la conferinţa dedicată relaţiilor economice şi comerciale dintre UE şi Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.

Vlad Filat a comunicat: „Eu am spus mereu, oriunde am avut ocazia, că Republica Moldova este un stat european şi nimeni nu a reuşit să conteste acest lucru. Acum suntem în plin proces de negociere a Acordului de Asociere. Din cele 25 de capitole 23 au fost închise timp de 10 runde de negocieri”.

Premierul a menționat că în septembrie 2013 urmează ca Moldova să semneze Acordul de Liber Schimb, Aprofundat şi Comprehensiv şi să obţină regimul liberalizat de vize (anterior s-a vorbit despre sfârşitul anului curent drept termen pentru obţinerea regimului liberalizat de vize, n.r.).

Vlad Filat a mai spus că a solicitat autorităţilor de la Tiraspol să delege reprezentanţi la negocierile cu UE privind crearea Zonei de Comerţ Liber şi va aborda acest subiect în cadrul vizitei pe care o va efectua în regiunea transnistreană, la Râbniţa, pe 26 aprilie.

Dirk Schuebel, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, a remarcat că piaţa europeană nu se va deschide automat pentru Republica Moldova, ci gradual. Diplomatul a subliniat că la momentul de faţă relaţiile comerciale dintre UE şi Moldova sunt foarte bune şi că în ultimii ani indicii economici s-au majorat semnificativ.

„Continuarea reformelor împreună cu negocierile vor asigura ca Moldova să primească toate beneficiile de la Acordul de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător. Iar deschiderea pieţei europene pentru producţia moldovenească va avea loc în dependeţă de reformele adoptate. Astfel, cu cât mai repede vor fi derulate reformele, cu atât mai repede cetăţenii vor beneficia de acord”, a spus Dirk Schuebel.

Wolfgang Behrendt, Şeful adjunct al Delegaţiei UE în Moldova, a comunicat că este deja pregătit un studiu de fezabilitate de către Comisia Europeană privind impactul liberalizării pieţei europene pentru Republica Moldova.

Conform datelor prezentate de viceministrul economiei, Octavian Calmâc, schimburile comerciale dintre Moldova şi statele UE au crescut de la circa 15% din total în anii ’90, 25% – în 2004, până la aproape 50% în prezent.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS