O misiune a FMI şi-a început vizita de evaluare a Programului pentru R. Moldova

O misiune a Fondului Monetar Internaţional şi-a început joi, 3 mai, vizita de evaluare la Chişinău cu întrevederi la nivel de experţi la Banca Naţională a Moldovei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Biroul Naţional de Statistică.

Pe parcursul a două săptămâni, misiunea FMI va evalua modul în care autorităţile din R: Moldova şi-au onorat angajamentele din Programul susţinut de Fondul Monetar Internaţional printr-un credit în valoare totală de 369,6 milioane de drepturi speciale de tragere (568 milioane de dolari SUA).

Printre problemele care vor fi discutate se numără administrarea fiscală şi modul în care se desfăşoară reforma acesteia, colectările la buget, datoriile generate de sectorul termoenergetic şi memorandumul ce urma să fie semnat de către autorităţile locale pentru a redresa situaţia în acest domeniu. Un alt subiect va fi crearea cadrului legal pentru asigurarea unei transparenţe mai mari în ceea ce priveşte acţionarii băncilor.

„Misiunea va analiza evoluţiile recente din economie, va actualiza datele şi va evalua perspectivele la nivel macroeconomic, precum şi va discuta cu autorităţile despre politicile macroeconomice pe viitor”, a anunţat Tokhir Mirzoev, reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova.

Urmează a fi efectuată revizuirea anumitor indicatori, cum ar fi creşterea economiei, care dă semne de încetinire şi rata inflaţiei.

În zilele următoare, misiunea va continua cu discuţii privind îndeplinirea angajamentelor asumate prin semnarea la 12 ianuarie 2012 a Memorandumului suplimentar cu privire la politicile economice şi financiare. Sâmbătă, la Chişinău, va sosi şeful misiunii Departamentului European al FMI, Nikolay Gueorguiev.

Aceasta este cea de-a cincea evaluare a Programului susţinut de FMI prin mecanismele de finanţare ECF (Mecanismul extins de creditare) şi EFF (Mecanismul de finanţare extinsă).

Programul Moldovei cu FMI este pe trei ani şi a fost aprobat la 29 ianuarie 2010. El este susţinut de un credit în valoare totală de 369,6 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), din care 270 milioane (circa 415 milioane de dolari SUA) au fost deja alocate. O jumătate din suma creditului este acordată în baza Mecanismului extins de creditare, care prevede rata dobânzii zero până la finele anului 2013, o perioadă de graţie de 5,5 ani şi un termen de rambursare de 10 ani. Restul creditului este acordat în baza Mecanismului de finanţare extinsă, care prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST (pentru moment 1,15 la sută), un termen de rambursare de 10 ani şi o perioadă de graţie de 4,5 ani.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,