Începând cu 1 aprilie, Cetăţenii UE au dreptul la iniţiativă legislativă europeană

Începând cu 1 aprilie, un grup format din cel puţin şapte cetăţeni europeni din şapte state membre UE pot, după ce vor fi strâns cel puţin un milion de semnături, să ceară Comisiei Europene să prezinte o iniţiativă legislativă, în domenii care intră în sfera de competență a Comisiei.

Această posibilitate a devenit realitate odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului pentru utilizarea Iniţiativei Cetăţeneşti Europene. Cetăţenii europeni vor putea cere CE să prezinte iniţiative legislative numai în domeniile care figurează în sfera de competenţe ale Uniunii Europene şi care respectă valorile şi principiile fundamentale ale Uniunii.

Potrivit Mediafax, principalul scop al Iniţiativei a fost ca cetăţenii europeni să poată dispune de un mijloc de a intra în contact direct cu instituţiile europene. Puterea cetăţenilor de a cere Comisiei Europene să iniţieze un proiect de lege va fi astfel egală cu puterile Consiliului de miniştri şi Parlamentului European.

Georgios Papastamkos, vicepreşedinte al Parlamentului European, a declarat: „Punerea în aplicare a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene constituie un instrument nou de participare la Uniunea Europeană. Vine în întâmpinarea aşteptărilor opiniei publice europene, iar impactul acesteia asupra funcţiei de reglementare a UE se va vedea în viitor. Iniţiativa Cetăţenească Europeană contribuie la crearea unei sfere publice europene care va impulsiona construcţia europeană. Prin contribuţia Parlamentului European, acest instrument a devenit mai flexibil, mai simplu şi mai puţin birocratic, în slujba cetăţenilor europeni”.

Alain Lamassoure (PPE) şi Zita Gurmai (S&D) au fost co-raportori ai documentului. „Adevăraţii beneficiari ai acestei proceduri vor fi cetăţenii obişnuiţi care nu ajung să se facă auziţi în Europa de Erasmuastăzi, cum ar fi studenţii care descoperă că recunoaşterea reciprocă a diplomelor încă nu funcţionează, lucrătorii transfrontalieri care devin victime ale dublei impozitări, cetăţenii pionieri ai cauzei europene, care trăiesc, se căsătoresc şi lucrează într-un stat membru diferit de cel de origine şi care se lovesc de nenumărate tracasări în viaţa de zi cu zi. Se deschide astfel o adevărată „cutie de idei noi”, a spus Lamassoure.

Zita Gurmai a apreciat că „voinţa care stă la baza acestei Iniţiative este de a reduce distanţa dintre instituţiile Uniunii Europene şi cetăţenii europeni, permiţându-le astfel să participe la procesul legislativ şi încurajând o dezbatere publică transeuropeană”.

Se consideră că „Inițiativa legislativă europeană” este un instrument care va trebui să contribuie la întărirea democraţiei în procesul decizional european, în special în contextul epocii Internetului şi reţelelor sociale.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS