Palatul Național poartă numele marelui maestru Nicolae Sulac

Printr-o decizie a Guvernului din 23 mai, numele interpretului de muzică populară Nicolae Sulac a fost simbolic înveşnicit pe frontispiciul Palatului Naţional. 

Pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea culturii, chiar dacă au trecut 9 ani de la moartea marelui Sulac, numele acestuia rămâne a fi cinstit și reamintit pentru generațiile prezente, dar și pentru cele ce vor urma.

Recunoștința unor merite vine de fiecare dată prea târziu și dacă marele Sulac nu s-a putut bucura de recunoștința bine-meritată atâta timp cât a fost în viață, în acest an, numele lui se ridică la nivelul înțelegerii și aprecierii valorii pe care acest simplu om a reușit să o obțină, valoarea muzicii populare, pentru care a muncit întreaga viață.

Marele interpret de muzică populară Nicolae Sulac a plecat dintre noi în anul 2003 la vârsta de 67 de ani. Pe parcursul vieţii i-au fost conferite mai multe premii şi distincţii printre care artist al poporului, laureat al Premiului de Stat şi cavaler al „Ordinului Republicii”. Nicolae Sulac a evoluat în Capela Corală Academică „Doina” şi orchestrele de muzică populară „Folclor”, „Mugurel”, „Fluieraş” şi „Lăutarii”.

Anterior, după moartea Mariei Bieșu, prin hotărârea Executivului s-a decis ca Teatrul de Operă şi Balet să fie redenumit în „Maria Bieşu”, iar după câteva zile oficialii noștri au decis să facă ceva  important și pentru amintirea lui Nicolae Sulac.

Deși meritele vin târziu și de cele mai multe ori atunci când nu mai sunt așteptate, intenția de recunoștință a poporului sau a oficialilor, ar fi bine să apară în timpul vieții oamenilor care se dedică pentru dezvoltarea culturii.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,