Savanții au creat ţesut miocardic sănătos din celule epiteliale

Savanţii israelieni au reuşit să transforme celulele epiteliale prelevate de la pacienţi suferind de insuficienţă cardiacă în ţesuturi cardiace contractile sănătoase, care ar putea fi folosite în viitor pentru a trata bolile de inimă.

Cercetătorii din oraşul israelian Haifa spun, însă, că, deşi mai au nevoie de multe teste, care vor dura probabil mulţi ani, medicii vor putea în viitor, graţie descoperirii lor, să reprogrameze celulele pacienţilor pentru a repara inimile bolnave ale acestora.

„Am demonstrat că este posibil să prelevezi celule epiteliale de la un pacient în vârstă, care suferea de o insuficienţă cardiacă cronică, şi să obţii în laborator celule cardiace contractile care sunt sănătoase şi tinere – echivalente cu stadiul în care se aflau celulele inimii pacientului atunci când tocmai s-a născut”, a explicat Lior Gepstein, de la Technion-Israel Institute of Technology, coordonatorul studiului.
Potrivit savantului israelian, al cărui studiu a fost publicat miercuri, în European Heart Journal, testele clinice care vor folosi această tehnică vor putea să înceapă peste 10 ani.

Insuficienţa cardiacă este o maladie cronică provocată de faptul că inima nu mai este capabilă să pompeze suficient sânge în corp. Graţie progreselor medicale înregistrate în ultimele decenii, tot mai mulţi pacienţi reuşesc să supravieţuiască infarctelor.
La un moment dat însă, pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă trebuie să apeleze la diverse aparate şi dispozitive mecanice, aşteptând un transplant.

Cercetătorii studiază celulele suşă provenind din diverse surse de mai bine de un deceniu, sperând să se folosească de abilitatea lor de a se transforma într-o varietate largă de alte tipuri de celule, cu scopul de a trata astfel o gamă largă de boli.

Potrivit Mediafax, există două tipuri principale de celule suşă: celule suşă embrionare – extrase din embrioni – şi celule suşă pluripotente induse reprogramate (hiPSC) – extrase iniţial din piele sau sânge.

Echipa coordonată de Lior Gepstein a prelevat celule de la doi bărbaţi suferind de insuficienţă cardiacă – în vârstă de 51, respectiv 61 de ani -, pe care le-au transformat adăugând în nucleele celulare trei gene şi o mică moleculă denumită acid valproic.

Celulele hiPSC obţinute erau capabile să se diferenţieze şi să devină celule miocardice – cardiomiocite – la fel de eficiente ca celulele hiPSC obţinute din celule tinere şi sănătoase prelevate de la voluntari tineri care au acţionat ca grup de control în acest studiu.

Cardiomiocitele au evoluat în ţesut muscular cardiac, cultivat în laborator, alături de un ţesut cardiac prelevat anterior. După un interval de 48 de ore, cele două tipuri de ţesuturi funcţionau împreună.

În etapa finală a studiului, noul ţesut a fost transplantat în inimile unor şoareci sănătoşi, iar savanţii au constatat că noul ţesut a început în scurt timp să stabilească conexiuni cu celulele din ţesutul sănătos al gazdei.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,