Un autocar din Belarus cu turiști, în special copii, s-a răsturnt la Bacău

Un număr de 12 turişti din Belarus, majoritatea copii, au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce autocarul în care se aflau şi care se îndrepta spre Bulgaria s-a răsturnat pe drumul european E 85, la câţiva kilometri de municipiul Bacău.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti, autocarul cu 48 de turişti din Belarus, majoritatea copii, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în dreptul localităţii Bogdan Vodă, după ce şoferul autovehiculului, un bărbat din Bulgaria, a intrat într-un cap de pod de pe marginea drumului, scrie Mediafax.

În urma accidentului, 12 pasageri din autocar, din care cei mai mulţi copii, au fost răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţele şi autospecialele SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Din primele cercetări desfăşurate la faţa locului, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul oboselii şi al neatenţiei în conducere a şoferului bulgar. Cele 12 persoane rănite au fost transportate la spital, unde au fost diagnosticate cu stres posttraumatic, echimoze şi contuzii, însă fără ca niciuna dintre ele să rămână internată. Pe numele conducătorului auto din Bulgaria a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă„, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, Narcisa Butnaru.

La scurt timp după producerea accidentului, autorităţile din Bacău au contactat ambasadele din Belarus şi Bulgaria, care au fost informate despre producerea accidentului rutier.

În cursul zilei de vineri, va fi trimis un alt autocar care va prelua turiştii din Belarus, cazaţi în cursul nopţii de joi în internatul Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,