Rezistențe religioase în Moldova Sovietică

Un fenomen interesant al vieții religioase în RSSM până prin anii 60, unul care nu a încăput încă în studiile ce se ocupă cu vremea aia, sunt preoții ambulanți, inși lipsiți de către Biserica Oficială de dreptul de a efectua servicii religioase, ori fără certificatul de înregistrare la Comitetul pentru Relațiile cu Biserica al RSSM.

Un fel de ilegaliști religioși ce umblau din loc în loc și botezau copii, cununau cupluri, sfințeau locuri sau instaurau răstigniri lă răscruci.

Documentele vremii (unele din ele adunate cele patru volume ”Ortodoxia în Moldova: Statul, Biserica, credincioșii”, apărute la Rosspen, Moskova, și elaborate de Valeriu Pasat) păstrează și niște nume: Rubică Gheorghe, Doroftei Ursul, Filaret Lundiac (a activat în regiunea Bălți și apare de foarte multe ori în rapoarte – era insistent).

Raportul informativ din 11 februarie 1957 (vol. II, pp. 407-423) al lui P. Romenskii, reprezentantul pentru relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă din RSSM numără 28 de asemenea ”aferiști” (în limbajul autorităților). Dar autorul presupune că ar fi mai mulți.

Preoții ambulanți se mai fac responsabili și de ”ațâțarea” credincioșilor la acțiuni ce sfidează sau subminează politica antireligioasă a statului – mobilizează cetățenii să strângă semnături pentru deschiderea unor biserici în localitățile lor, asigură respectarea calendarului bisericesc ori se îngrijesc de patrimoniul bisericesc amenințat de demolare, închidere sau re-utilizare.

Alte documente relatează practici populare de rezistență contra secularizării de sus: ba muncitorii dintr-un sat adună bani pentru reconstrucția Bisericii din localitate, ba kolhoznicii din alt sat nu ies pe câmp două zile la rând pentru că respectă ”hramul”, ba preotul din sat nu vrea să dea cheile lăcașului, ba un altul rostește predici antisovietice la o înmormântare.

O concluzie oarecum bizară și paradoxală ce se desprinde la un anume tip de lectură a documentului ar fi că ortodoxia a supraviețuit în Moldova Sovietică mai degrabă în pofida instituției Bisericii decât datorită ei.

Continuitatea vieții religioase în Moldova sovietică s-a datorat într-o foarte mare măsură persistenței unor forme de religiozitate populară ce au compensat colaboraționismul instituției religioase oficiale.

Vladimir Beșleagă a recuperat deja o asemenea istorie ”de jos” în ” Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959”.

Ar trebui să urmeze și altele.

Care ar evita greșeala metodologică de a se concentra exclusiv pe instituții: Stat vs Biserică, KGB vs Mitropolia, și ar explora domeniul relațiilor informale, cel al rezistențelor spontane, al continuității în subterană a practicilor și tradițiilor religioase precum și cel al mobilizărilor populare.

Autor: Vitalie Sprînceană
Sursa foto: blogs.reuters.com

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,