Ludmila Bulgar: “Viaţa este un un exerciţiu de echilibristică. Cât timp reuşesc să menţin echilibrul, sunt mulţumită”

Ludmila Bulgar

Născută la Cahul, Ludmila Bulgar este una dintre cele mai active şi cunoscute basarabence de la Bruxelles. A absolvit facultatea de Jurnalism din Bucureşti, unde a studiat şi Dreptul, iar în Belgia a început totul de la zero în ziua când a decis să se înscrie la Institutul pentru traducători şi interpreţi de la Bruxelles. În perioada 1997-1999 a lucrat la ziarul “Flux” şi a fost corespondent PRIMA TV la Chişinău. A activat ca traducător la Comisia Europeană, departamentul român de Traduceri şi ca membru al echipei Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru Asia Centrală Pierre Morel. Impreună cu un alt basarabean de la Comisia Europeana, în ziele revoltelor din aprilie 2009, i-a trimis personal un email lui Javier Solana , biroul căruia era în aceeşi clădire în care lucra şi ea. În mail îl ruga pe reprezentantul pentru politica externa să facă o declaraţie, înainte să li se întâmple ceva grav tinerilor care manifestau în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Mihaela Demerji : Aţi fost jurnalistă la ziarul Flux şi corespondent PRIMA TV la Chişinău, vă este dor de jurnalism?

Ludmila Bulgar : Da, am lucrat la Flux în perioada ’97-’99, imediat după facultatea de Jurnalistica de la Bucureşti. Pe atunci Flux-ul era un ziar de avangardă, Val Butnaru fiind directorul şi Constantin Tanase, redactor-şef. O perioadă extraordinară, plin de surprize, prieteni noi, experienţă de presă şi perioadă în care am cunoscut Chişinăul pentru că eu sunt de la Cahul, de unde plecasem direct la Bucuresti. Capitala Moldovei îmi era total străină, toponimic vorbind,dar şi ca mentalitate. N-a fost simplu, dar când am plecat la Paris şi apoi la Bruxelles, mi-am dat seama că în 2 ani mi-am facut prieteni deosebit de fideli şi deosebiţi.
Îmi aduc aminte de primul meu articol la Flux, era despre o statuie a lui Lenin de la Hânceşti care fusese traficată, topită, etc., şi ajunsese undeva prin ţările Baltice.
Ador acea perioadă, dificilă, dar plină de învăţaminte, am păstrat toţi prietenii din acea perioadă scurtă, dar prolifică din viaţa mea care a culminat cu plecarea mea în Franţa şi apoi în Belgia, unde am căutat noi încercari, dificultăţi, o limbă nouă deşi o învaţasem la şcoala destul de bine, dar care continua să-mi fie străina. Mă plafonam şi am impresia că am fost mult mai utilă la Bruxelles ţării mele decât dacă aş fi rămas acasă, frustrată că n-am avut curajul să plec.

M.D. Când aţi hotărat să emigraţi?

L.B. Când aveam 14 ani şi ascultam RadioFreeEurope :) Nu făceam engleza la şcoală, dar îmi doream să vorbesc ca cei de la radio. Şi acel grai rotund şi extraordinar de sofisticat m-a fermecat. Am decis că voi pleca departe, într-un oraş mare, metropolă, unde se vorbesc multe limbi. Şi iata-mă :) !

M.D. Aţi incercat să faceţi jurnalism la Bruxelles, sau aţi avut alte priorităţi?

L.B. Nu am facut jurnalism în acelaşi mod ca la Chişinău, dar nici nu m-ar mai interesa. Am continuat însă să scriu şi am publicat în Timpul, în Jurnal de Chisinau sau în Ziarul de Garda. Am denunţat moldovenismul care mă deranjează foarte mult şi care e promovat aici cu mare vervă de către purtătorii ideii. “Oficializarea galopantă a limbii moldoveneşti în Europa”. Printre altele, din 2009 am alimentat cu articole de actualitate bloggul CBB (Clubul Basarabenilor din Belgia). Aici pot fi găsite informaţii despre toate manifestaţiile şi acţiunile CBB, scrisorile şi adresările cărte autoritaţile belgiene în perioada alegerilor din Moldova.

M.D. Alături de Clubul Basarabenilor aţi organizat mai multe acţiuni civice, „Telefonul Schimbarii” , „Hora schimbarii la Bruxelles”.Cum s-a născut ideea acestor acţiuni?

L.B. Cu ocazia alegerilor din 2009, pe care le-am anticipat ca fiind problematice, am fondat o reţea a basarabenilor expatriaţi, prin care am distribuit mesajul acţiunii “Telefonul Schimbării” şi mai tarziu, adică cu 2 săptămâi înainte de alegeri, am organizat acţiunea “Hora Schimbarii” în faţa Bursei de la Bruxelles, unde basarabenii din toată Belgia au dansat hora pentru a-i incuraja pe cei de acasa să voteze masiv contra comuniştilor. Accetuez contra comuniştilor, pentru că nu am favorizat o mişcare sau partid anume, ci am dorit trezirea omului simplu de la ţară, dezamagit, să voteze, pentru că asta mai era singura soluţie.
“Telefonul Schimbării” îşi dorea să atingă fiecare basarabean şi să-l convingă.Astfel, după pubicarea rezultatelor alegerilor, mă suna lumea şi-mi spunea hai să manifestăm pentru că nu e posibil aşa ceva. Era ceva extraordinar. A trebuit să solicit autorizări din nou pentru a manifesta în faţa instituţiilor europene.Fiind responsabila care am solicitat organizarea evenimentului nu puteam să nu mă prezint la manifestaţie.
În acea perioadă, lucram într-un proiect european din sânul Consiliului Uniunii Europene şi participarea mea, de altfel ca şi activitatea civică contra violării grave a drepturilor celor care manifestau, a fost raportată foarte curând de comunişti la Bruxelles prin intermediul Reprezentantului Special pentru Moldova, Kalman Miszei.
Se pare că s-a insistat asupra concedierii mele, dar şeful meu nu a dorit, probabil pentru a evita un scandal. Oricum, un an mai târziu, Kalman Miszei şi-a cerut scuze că nu a discutat cu mine direct în acel moment şi mi-a mărturisit că eu mi-am facut “datoria” mea, el pe-a lui. Se pare că depasisem limitele, pentru că în ziua în care tinerii au fost atacaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, eu şi înca un coleg de la Comisie, tot basarabean, i-am scris fiecare câte un email direct lui Javier Solana rugându-l să facă o declaraţie înainte să li se întamle ceva grav tinerilor respectivi. Deşi lucram în sistemul european, aveam birourile în aceeaşi clădire, nu a contat, sau poate da, nu vom şti probabil niciodată, noi însă, ne-am facut datoria.

Citiți articolul complet…