JURNALUL …UNUI CUTREMUR MODERN

20 mai 2012, ora 4:04

M-am trezit năucă de la un zgomot infernal. Am deschis ochii şi am constatat că pereţii fierbeau ca un cazan cu sarmale. Primul gînd a fost ca s-a început războiul, că ne bombardează casa. Instinctul animalic de a-mi salva ce am mai scump pe lume s-a activat într-o miime de secundă. Mi-am luat copiii în braţe şi am început să fug spre iesire. Casa nu îmi dadea voie să ies afara, scările parcă ar fi fost posedate de un duh necurat, mă aruncau înapoi în cameră, copii mai mari ţipau îngroziţi şi înnebuniţi de frică. Nu înţelegeam nimic, se stinse lumina se auzeau vecinii urlînd de groază şi spaimă. Un vuiet de iad: GATA MOR, DOAMNE LASA-MI COPII ÎN VIAŢĂ! Asta e tot ce îmi  amintesc din acele momente. Mi s-au deschis ochii raţiunii deja cînd eram afară la cîţiva metri de casa noastră, aşa cum m-a prins somnul pe timp de canicula. Abia atunci mi-am văzut multstimaţii mei vecini, care dealtfel, nici nu se salutau pînă acuma 2 ore cu noi. Pentru că mă rog sunt bogaţi. Acuma stătea avuta mea vecină ca şi mine în chiloţei şi sutieni şi …ÎŞI FĂCEA CRUCE!!!

Interesant acţionează o nefericire aupra omului. Sunt locuitoarea unui oraş cu tradiţii de sute de ani, cu oameni înstăriţi, poate cei mai bogaţi din Italia. Uite aici singurătate!!! Mulţi din ei mor singuri, uitaţi de rude şi puţinii prieteni, asta în cel mai bun caz. În cazurile celelate mor senili şi uitaţi de nepoţii cărora le-au lasat prin testament averile, mor uitaţi prin azile de bătrini, suferind de singurătate, regrete şi cu multe bogăţii. Bogăţii pentru care au muncit o viaţă întreagă. Pentru care şi-au sacrificat fericirea, dragostea, odihna şi şansa de a pleca spre Dumnezeu DEMN, OM, ISTORIE!!!. BIEŢII DE VOI!!!

20 MAI 2012,  ora 23.40

Am avut azi o zi grea, pentru prima dată în viaţă azi nu mi-am făcut nici cele mai mici planuri, nici pentru urmatoarele 2 ore, nici cu ce o să hrănesc copii, nici cît timp să stau pe net, nici unde să ieşim cu soţul la cină. NIMIC!!! Nu am riscat să intru în casă, am culcat copii în maşina parcată în cîmpul liber. Mii frică de pereţii casei mele!!! Am sentimentul că această casă provoacă turbarea pămîntului. Am ani de cînd nu mi-am mai scris gîndurile cu peniţa. Totul automatizat, totul prescurtat, nici măcar felicitările cu diverse ocazii nu mă mai trudeam să le compun –GOOGLE, Maria Sa!!! Acuma redescoper placerea mirosului de cerneală înşirată pe foaie. Ce am văzut eu azi m-a lasat îngrozită, uimită, încîntată şi în final profund dezamăgită. Nu, nu sunt nebună, nu m-am virusat de la stres.

Dragii mei! In aceasta zona locuiesc si muncesc spre binele sau si spre binele ţărişoarei noastre peste 6 mii de moldoveni!!! Majoritatea dintre ei şi-au luat case în ipoteca, avînd a plăti cîte 30 de ani băncii contribut. Toţi au încercat să îşi clădeasca cîte un viitor departe de casă, dar nici unul nu a uitat de ţara sa. Saptămînal pleacă spre Moldova, mii de colete, sute de mii de euro!!! Interesant daca moldoveniii din străinatate nu ar mai trimite bani în ţară, cum ar face faţă iubiţii nostril politiceni unei sărăcii lucii?!

Intotdeauna am trăit cu speranţa că totuşi suntem aşteptaţi acolo pe pamîntul nostru. Dar numai o tragedie îţi poate deschide ochii cine îţi sunt cu adevarat prieteni şi cine sunt aşa numai la număr.  Cutremurul de azi  dimineaţa şi cele 72 numai în urmatoarele 12 de ore ni-a scos în cimp, cu ce ni-a prins timpul, care în pijamale care cu o patură apucata în nebunia şi haosul disperării de a nu muri sub pereţii caselor care clocoteau.

CRONICA ZILEI

La numai 2 sec dupa oprirea cutremurului au pornit maşinile salvării spre casele celor care le-au cerut ajutorul, în jumate de oră au fost evacuate spitalul, azilele de bătrini, precum şi toţi cei nedeplasabili, invalizii care se aflau în aparatmentele lor, au fost îngrădite cu panglici roşii toate cladirile avariate, iar seara la ora 5 deja fuseseră montate grilaje de fier pentru a nu încerca careva sa se apropie de ruine!!! Echipajele de poliţie patrulau neîncetat pentru a nu permite ŞACALILOR sa fure din locuinţele lasate dechise vraişte. Cuvînt interesant au italienii pentru oamenii (sau poate nu sunt oameni) care fură din casele ce au fost abandonate de stapîni în cazul unor cataclisme. Cu elicopterile Crucii Albastre au fost transportaţi cei care necesitau îngrijiri medicale de urgenţă. Nimeni nu a fost lasat să astepte, să îşi plîngă de milă. Totul organizat, cu zîmbetul pe buze cu calm şi blindeţe. Deşi oamenii aceştia aveau şi ei familie, copii despre care nu ştiau nimic. Calvarul care a urmat în următoarele zile a fost mai greu de suportat. Pamîntul zici că ofta sub greutatea noastra, la fiecare 10 minute se zguduia. Am ajuns în situatia de a nu mai reacţiona la cutremurele de sub 4 baluri, să le deosebim pentru care trebuie sa fugim de lînga clădiri şi pe care să il trecem cu calm.

Azi dimineaţă, am mers şi noi ca toata lumea în centrul oraşului pentru ca acolo sunt concentrate toate cladirile administratie publice locale şi ce era sa descopăr acolo. Grupuri de oameni, corturi unde primeai  informatii. Gruprui de marocani, de ruşi, de români, indieni(!!!) strinşi in jurul unor reprezentanţi ai statului de care aparţin, care încercau să îşi calmeze concetăţenii, sa încerce să găseasca soluţii viabile pentru situaţia şi problema fiecarui om în parte. Reprezentanţii ambasadelor Rusiei, României, Ucrainei erau prezenţi în oraşul distrus de cutremur la 10 dimineaţa!!!. Reprezentanţii consulatului nostru IOK!!!

ALOOOOO DLE NICOLAE NUCĂĂĂ!!! Să am pardon – dle consul general, ştiu că nu vă place să vi se uite titulatura!!! Ne cerem scuze DVS unde eraţi? Sigur era duminică,  iar  după o saptamîna istovitoare de munca, tot cu cetăţenii (trebuie sa va reamintim că pentru asta sunteti plătiţi, TOT din banii noştri cu sume ce unui cetăţean de rînd din Republica Moldova iar provoca puseu de tensiune) vă serveaţi liniştit ceaşca de cafea cu lapte şi priveaţi paşnic buletinele de ştiri. În acea zi au fost anulate toate emisiunile obiţnuite, facîndu-se transmisiune în direct din localităţile afectate de cutremur. Era imposibil sa nu fi aflat despre situaţia reala!! De ce nu v-aţi pus o simpla întrebare, care, de altfel, intra în obligaţiunile de serviciu ale corpului diplomatic:”Măi da sunt moldoveni acolo?”. În primele momente de după cutremur toate posturile TV transmiteau informaţii despre decesul unei moldovence de 37 de ani!!! Pînă la urmă aţi verificat această informaţie, doar vorbiţi fluient italiana, nu?

Sunteţi în drept să mă întrebaţi – Ce vrem de la domnia voastră? Noi, cei care la fiecare 4 ani mergem, mai mulţi sau mai puţini, să votam. Şi suntem rugaţi cu pocloane, găleţi ori pungi viu colorate în portocaliu, albastru, roşu sau galben, ori Dumnezeu mai ştie în ce alte culori, pungi cu paine, peşte congelat, pui, orez, ulei, făina, mălai, zahăr sau chiar telefoane mobile să aplicăm ştampila “VOTAT”. Noi cei care muncim aici ca disperaţii pentru a putea trimite bani în Moldova pentru copii, parinţii şi fraţii nostri ca să poate şi ei trai cel puţin la limita bunului simţ. Şi în final ca să poată să vă prospere afacerile domniei voastre, a familiilor iubiţilor şi oneştilor noştri dl Filat, Lupu, Plohotniuc şi Ghimpu!!!dacă nu erau moldovenii din străinătate să trimită acasă milioane de euro, eraţi şi voi muritori de foame aşa cum sunt parinţii, fraţii şi surorile noastre, cei care au rămas acolo în DEMOCRATA, VERDEA NOASTRĂ MOLDOVIOARĂ (vb cîntecului, Draguţă Mioară). Să ştiţi, iubiţii noştri politicieni, că voi sunteţi cei mai norocoşi politicieni de pe faţa pămîntului, pentru că să fi fost vorba de alte popoare apoi nu mai reveneau din misiune bieţii ambasadori, diaspora le dadeau foc la ambasade pentru aşa atitudine faţă de cetăţenii săi. Dar noi nu suntem greci sau italieni şi nici măcar nu suntem supăraţi pe DVS, staţi liniştit, vorba evangheliei: cel ce ştie puţin, puţin i se va cere. De unde să cunoaşteţi domnia voastră subtilităţile muncii diplomatice, ca dacă sunt atentă toată şcoala diplomatică se rezuma la: (citez site-ul oficial al consulatului):

2003 – 2004 Marshall European Center for Security Studies, Garmisch-Partenkirchen, Germania
Cursuri, Probleme de Securitate Internaţională

În rest ŢARA MEA MOLDOVĂ MARE!!!

Aaaaaa, staţi că mai este şi munca asiduă în cadrul companiei ASCOM Grup!!! Vorba rusului: ХВОЛА dlui Iurie Leancă, ajuns la putere nu îşi uită camarazii. Aş fi curioasă să îmi raspundeţi (retoric vorbind) la acest mesaj în italină, franceză şi engleza de nivel mediu!!! Rusa şi româna nu pun la îndoială că le cunoaşteţi.

28 mai 2012, ora 19.30

Începind cu data de 21 dimineaţa pîna ieri tot am telefonat la Conulatul Republicii Moldova din Bolonia, am fost pasaţi pe secretarie! Nimeni nu a binevoit să ridice receptorul!!!

Lumea disperată şi înfricoşată caută o soluţie de a pleca din zona afectată şi zguduită non stop de cutremure. Nu lucrează nici un magazin, toate sunt serios avariate, multe din cladiri au căzut peste maşinile oamenilor, nu avem transport să ne deplasăm la 50 km pentru a face cumpărături. Am revenit la timpurile studenţiei, împrumutăm unul de la altul, care nu mai are sare, zahăr, macaroane, pastă de roşii, împărţim cine are ceva din prisosinţă, pentru cei cărora li s-au prăbuşit casele adunăm pături, corturi să îi ajutăm. E bun cutremurul, au început a vorbi rudele certate de ani de zile, veciniii bogaţi cu cei săraci, a se întreba unul pe altul de sănătate. Iar noi moldovenii aştepăm pe cineva să ne întrebe de ziuă bună! Nimic. Totul în decursul săptămînii s-a învîrtit în jurul preotului moldovean, locuitor şi el al oraşului Mirandola. Brusc el a devenit cea mai căutată persoană şi cea mai credibilă autoritate.

29 mai 2012, ora 15.10

Azi dimineaţă iadul s-a repetat!!! Un alt cutremur ni-a prins pe nepusă masa, un cutremur de 5, 8 baluri! Şi abia de duminică seara ne-am facut curaj să dormim în casă şi acum totul de la capăt. Mulţi erau la servici, copiii la şcoală, la grădiniţă. Televiziunile vorbesc de 61 de morţi, despre răniţi nici nu se pomeneşte.Iar se vorbeşte că a murit un moldovan, Sergiu de la Santa Ecaterina, nimeni nu ştie nimic sigur. Toţi sunt terorizaţi de furia pămîntului, înnebuniţi oamenii caută o soluţie de a pleca acasă. Imediat după cutremur s-a pornit un haos pe străzi, mame înnebunite de frică pentru că nu ştiau ce e cu copiii lor, oameni ieşiţi de sub ruine şi înnebuniţi de frică!!!

În cele din urmă, părintele Simion Moraru a reuşit să îl convingă pe domnul Consul General că este corect şi necesar să răspundă la telefoane şi să îl “invite respectuos” în final să vină aici în regiunea afectată de cutremur să stea de vorbă cu cetăţenii statului pe care il reprezintă pentru a îi ajuta să îşi rezolve anumite probleme legate de plecarea în Moldova. Unicul ajutor oferit de consulat au fost perfectarea a 21 de titluri de călătorie şi 15 procuri, cîteva baxuri de apă şi căteva pachete de biscuţi. Trăiască Moldova!!! Oamenii care nu au reuşit în acea zi să se prezinte la întilnirea cu dl Nucă au fost invitaţi la Bolonia la consulat, unde li s-a promis că vor beneficia de gratuitate şi înlesniri la perfectarea actelor necesare pentru plecarea în Moldova. S-au dus bieţii oameni şi ce au găsit vorba lui Harap Alb, AI NOŞTRI CA  BRAZII, nu destul că au fost puşi să achite taxa de stat, care în final nu e o avere (20 euro), dar şi apostrofaţi că nu mor dacă stau afară în ploaie şi îşi aşteaptă rîndul. Asta cu copil nou nascut!!!

Acum nu mai contează data şi ora

Totul s-a rupt, speranţele noastre, casele, şansele de a reveni la o viaţă normală. Cutremurul de marţi a distrus tot şi a provocat un haos şi mai mare. Ne mai ţine speranţa şi căldura celor dragi. Autorităţile italiene nu mai fac faţă dezastrului, locuitorii oraşelor ce sau aflat în epicentrul cutremurului au fost atenţionaţi să îşi părăsească locuinţele De fapt li sa interzis să mai intre în case. Toti au fost mutaţi în corturile oferite de protecţia civilă a Italiei. Au fost puşi italienii separaţi de străini, se vorbeşte că italienilor li se oferă condiţii de trai mai bune. Moldovenii au fost cazaţi cu alţi stranieri. A început epidemia de pediculoza, de la marochini au luat rîie!!! Nu judec şi nu vreau să fiu acuzată de rasizm, dar sunt popoare unde curăţenia şi igiena personală nu reprezintă punctul lor forte.

Slava Domnului cei de acasă au aflat despre nenorocirea noastră foarte tîrziu. Mulţumim mass media din Republica Moldova. Straşnic s-au mai interesat şi ăştia de soarta noastră, important cînd e vorba de alegeri de tot felul şi de toate culorile ne căutaţi şi la miezul nopţii. Şi ştirea dată în 20 mai şi cea din 29 de la Jurnalul de ştiri de la 20.00 cu Angela Gonţă (interesant s-a comportat prezentatoarea, parcă povestea un banc cu Bulă, nu vorbea despre situaţia miilor de moldoveni aflaţi în această zonă). Pe lîngă faptul că aţi dat dragii mei colegi de breaslă o informaţie neverificată, au fost 61 de morţi, numai la una din fabrici au murit 26 de muncitori, care în dimineaţa zilei de 29 mai lucrau la întărirea pereţilor clădirii. Toţi au rămas acolo…pe veci. Şi ştirea despre ajutoarele primite de la asociaţia “Baştina”…Domnilor de la Protv Chişinău a anulat cineva regulile de aur ale jurnalisticii? Orice informaţie trebuie verificată din cel puţin 3 surse!!! Sau e mai comod să plasaţi un material video realizat de un incult, îmi cer scuze, dar cum aţi putut accepta un material (realizat de Asociţia “Baştina”, asociaţie ce a apărut ieri alatăieri prin zonă, a adus cîteva pungi cu hîrtie igienica şi 2 corturi) şi nici măcar nu aţi binevoit să verificaţi informaţia? Omul nu are nici o vină o făcut şi el ce l-o ajuns mintea şi-o făcut reclamă politică, tare mirosia a Filat cu iz de stejar, dar voi sunteţi profesionişti.  Tot netul e plin cu filmuleţe despre oamenii care cu adevărat cunosc în cele mai mici detalii situaţia moldovenilor sinistraţi, despre ajutoarele primite, despre numărul moldovenilor ce au avut de suferit de pe urma cutremurului, despre problemele cu care se confruntă şi pe care Consulatul General din Bolonia nu a binevoit să le asculte şi să le rezolve, noroc ca şi la acolo mai există oameni care au devenit ajuns în funcţii nu datorită culorii lor politice ci competenţilor profesionale, vorbim despre dl Vadim Zmeu. Avem cetăţeni ai R. Moldova care,  negăsind o uşă deschisă(în sens direct) la ai noştri au plecat la amabasada României şi au cerut ajutor. ŞI AU FOST AJUTAŢI! Nu aţi binevoit nici măcar sa vă daţi silinţa să pronunţaţi corect numele oraşului despre care faceţi ştirea.

Nu mi-a placut niciodată să fiu obraznică sau să mă laud, dar am ajuns la concluzia că unii oameni trebuie puşi la respect. Pe parcursul a mai multor ani am constatat o tristă fabulă a vieţii, anume în timpul unor astfel de nenorociri apar tot felul de gîze, care îşi dau importanţă, se fac mari şi auziţi, iar oamenii care au contribuit cu adevărat la susţinerea sinistraţilor în cazul nostru, sunt prea cumiţi sau prea modeşti încît să iasă la microfon, în faţa camerei de luat vederi şi să zică: Uitaţi-vă dragii mei, am facut asta, asta şi asta. Ce să-i faci: ruşinosul roade osul, iar obraznicul mănîncă praznicul. Aici vorbim despre preotul din această zona, părintele Simion Moraru (dacă vă interesa cu adevărat soarta oamenilor de aici i-aţi fi gasit numărul de telefon), Denis şi Nătăliţa Darii (moderatorii blog-ului: codru.eu), doi tineri moldoveni stabiliţi în Italia, care au mers la sinistraţi cu un cuvînt de bună ziua, care au demonstrat că le pasă, care şi ei la rîndul lor au bătut alarma şi au strigat în gura mare: DOMNILOR POLITICIENI SUNTEM AICI ŞI SUNTEM VII! VIN ALEGERILE!!!, preoţii din cadrul Patriarhiei române, Olguţei Coptu, ea a fost persoana care a ajutat  reprezentanţii consulatului să perfecteze titlurile de călătorie pentru cetăţenii moldoveni, a făcut pozele necesare pr acte. Doamna Elena Melnic care a pus GRATIS la dispoziţia celor care au dorit să se reîntoarcă în Moldova un autocar. Şi aici consulatul nostru a adormit, somnul Frumoasei Adormite. De patru săptămîni moldovenii sunt în aşteptarea corturilor promise de dl Nucă, Consulul General!!! Eu sunt sigură că vor aştepta bieţii oameni încă patru şi încă alte 44. Aşa ca la noi la moldoveni, totul cu drag, din inima şi cu multă, multă fală. Fapte iok! Dle Consul, dle prim ministru al Republicii Moldova, precum şi alţi domni plini de importanţă, credem că e timpul să ne auziţi, să nu ne priviţi numai ca  figurine capabile să aplice ştampila VOTAT în dreptul grădinii botanico-zoologice a specturlui nostru politic. Şi încă ceva domnule Filat, ştiţi că în urma calamităţilor naturale comunitatea moldovenilor din această zonă(DIASPORA) a rămas fără biserică. În final trebuie să înţelegeţi un lucru, noi nu avem nevoie de macaroanele pe care vrea domnul consul general să ni le ofere pe banii alocaţi de Guvern. Noi avem nevoie de unitate, de un loc unde ne putem reculege, unde ne regăsim şi unde încă mai putem păstra un colţişor de Moldovă. Dar din cîte am auzit pe dvs nu vă interesează latura asta a poporului nostru, mai draga vii inima de baptist…Iar apariţia publică alături de feţe bisericeşti dă bine la imaginea unui conducător de ţară preponderent ortodoxă!!! De aici nu aveţi posibilitatea de a scoate profit, dle Filat!!! Sau greşesc cumva? Dacă îmi amintesc în ajunul alegerilor tot la preoţii de aici din Italia va-ţi adresat pentru a vă ajuta să adunaţi electorat şi să le vorbiţi despre ciuma roşie şi despre planurile grandioase de schimbare a viitorului ţării noastre! Am sentimentul că nici măcar nu cunoaşteţi realitatea de aici. Pentru că în 18 iunie site-ul oficial al guvernului Republicii Moldova ni-a fericit printr-un “adorabil “ comunicat, citez: “…prin intermediul Consulatului, la dispoziţia sinistraţilor au fost puse corturi, mase pliante cu scaune, lanterne, detergenţi, obiecte de igienă, medicamente, etc.” . Eiii, OAMENI, dvs ce ne credeţi de tîmpiţi aici? Care dragii mei politicieni corturi, medicamente şi încă ETC. Dle consul General, dle Filat, dle Leancă prezentaţi opiniei publice listele persoanelor care au beneficiat de ajutoarele menţionate în citatul de mai sus!!!

Autor: Doamna în roşu

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,