Interviu cu pictorul Furnik Răzvan: ”Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima chipul iubirii” Partea a III-a

Despre un om și un artist complex se pot spune multe, se poate vorbi la nesfârșit cu și despre el. O să închei aici seria acestui interviu, după cum am zis, devenit povestire și nu numai – o călătorie în sufletul unei idei. Libertatea unui artist este libertatea lumii din care face parte și personal, mă simt în adâncul sufletului mândră că mai sunt oameni care emană libertate, gânduri bune, idei mărețe și nu în ultimult rând, multă speranță.

– Interviu cu pictorul-desenator Furnik Răzvan ”Pe munte nu am vertijuri, dar când mă uit în mine am rău de înălțime…” Partea I

– Furnik Răzvan: ”Eu am ales să pictez pentru Dumnezeu!” Partea a II-a

I. P.: Ce gen de pictură îți place? Există vreun pictor/designer/grafician pe care îl admiri pentru ceva ?
Sunt multe genuri și multi pictori, aș putea spune că toți și toate. Văd însă tabloul, nu pictorul; muzica, nu compozitorul sau interpretul; cuvâtul, nu poetul. E cumva vorba tot de legarea de obiecte când transformăm omul în bronz pe un piedestal de marmură, pe când el dorea exact contrariul: muzica și poezia lui să ne elibereze. Opera ne eliberează, nu autorul ei. Așa că nu am idoli, nici nu venerez opere în întregul lor, dar mă interesez în același timp și despre viața și povestea operei lor. Mi se pare important și contextul în care au trăit și creat. Eu sunt un fel de fan Rousseau – Le Douanier. Acesta era de fapt un fel de țăran din Normandia, pictor naiv, fără școală de pictură care s-a dus înspre pensie la Paris și a pictat de nebun câteva zeci de tablouri, un nebun destul de bun, aș putea zice. O mare lecție a modernismului, modernism care a recuperat multe lucruri uitate și care, din păcate nu au fost învățate nici până azi. Din câte am căutat să aflu despre acest Rousseau, mi-am dat seama că era și un om extraordinar.

I. P.: Internetul te ajuta să îți promovezi creațiile?
Deocamdată, ceea ce contează până acum din lucrările mele, doar o mică parte din cele care peste vreo lună și jumătate vor fi în jur de 500, sunt postate pe Facebook. Urmează un blog, un site ceva. Bineînțeles că internetul ajută mult, mai ales un freelancer ca mine și e o unealtă foarte bună pentru promovare, comunicare, lansare, comercializare, informare etc.

I. P.: Pentru tine grafica e un hobby sau o profesie ? Dacă e o profesie, cum se trăiește în zilele noastre din așa ceva ?
Ceea ce fac este pentru mine exact ceea ce mă definește. Eu nu cred în hobby-uri și profesii, cel puțin în domeniul artelor în general. Pentru mine, ceea ce fac e full time (cu normă întreagă). Așa că dacă e un hobby, nu mai am timp de profesie și dacă e o profesie nu mai am timp de hobby. Poate e mai greu de înțeles. Singura varianta acceptabilă e cea în care mergi la un serviciu ca sa câștigi un ban din care să traiești și când vii acasă își începi adevărata profesie. Acum vorbesc numai în numele meu. Personal am mult de lucru în perioada asta și mă descurc destul de bine, mai ales cu prietenii aproape. Alții le combină, le îmbină și le văd altfel, de asta eu nici nu mă văd ieșind la pensie. Pentru că nu am de ce, nici n-am unde, nici nu voi alege asta, iar în zilele noastre, ca și în toate vremurile, din artă se poate trăi bine, chiar foarte bine sau nu chiar așa de bine, dar de trăit merita să trăim oricum din artă și cu artă.  Depinde acum ce înțelege fiecare prin ”a trăi”. Percepția de bine și rău este și ea diferită la multe persoane. Ca peste tot, în același domeniu unii trăiesc mai bine și au realizări mai mari, alții sunt pe un palier mai modest. Dar toate astea depind de om, de context, de domeniu, de felul în care privești lucrurile, de cum dă D-zeu și cum primește fiecare darul.

Cu toate că provine din germană și îl găsim și în engleză, mie îmi place cum sună cuvântul “fain” (bine/bun/bucuros/cu dragă inimă) pe româneste. În Ardeal sună altfel, mult mai profund. De fapt, numai în Ardeal sună așa. Astfel, mă gândesc că viața nu e neaparat ușoară și frumoasă, da-i faină. Un proverb vechi românesc zice că “Tot omu-i dator, măcar o dată în viață, să țină satul de vorbă”. Ne mai învață la școală “Ars longa, vita brevis”. Eu înțeleg ce vor să zică, dar pentru mine viața contează mai mult decât orice și e chiar lungă. Viața e lungă și nici un zid de piatră sau beton, oricât ar fi de frumos decorat și oricui ar fi inchinat, nu merită sacrificiul unei vieți omenești. Sacrificiul în numele artei umane fabricatădin hartie și ceva vopsea, posterității lumești făcută dintr-o înscripție pe o piatră și într-un dicționar, monumentelor pamântești făcute din pământ și praf sunt o credință păgână și nu asta am ales să învăț eu. Altceva am ales, altceva am învățat – că viața e importantă, iubirea e importantă și mai presus e D-zeu. Pentru mine arta, nu numai arta mea, este după toate acestea și după alte lucruri mult mai importante.

I.P.: Ce părere au apropiații, familia despre ceea ce faci ?
Desenele mele se pare că plac, unii le admira chiar foarte mult. Cred că au o părere bună. În orice caz, îi las pe ei să spună, mai ales prietenii pentru că familia e cam departe. Și dacă mă laudă, mă gândesc până la urmă să fac precum spunea un părinte : “Dacă cineva te laudă, schimbă-ți numele, astfel încât să nu mai știe nimeni de tine și de numele tau, în afară de D-zeu.” Indiferent de părerea prietenilor mei și a eventualilor critici, îmi permit să închei cu o vorbă legată de ochi, inima, arte vizuale, despre care am mai bâlbâit eu in aceste ciudate răspunsuri la întrebarile d-voastră pertinente dealtfel:

“Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur.”
N. Steinhardt

Puteți vedea aici mai multe desene și realizări

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,