Florin Preda Dochinoiu: „Continui să pictez ceea ce văd şi să văd dincolo de ceea ce toţi privesc”

Florin Preda-Dochinoiu – un artist plastic despre care s-a scris şi se vor scrie multe. Cu toate acestea, tind să sper că vom fi printre primii dintre cei mulţi care abia îl vor căuta. Şi asta, din simplul motiv că este unic în felul său şi prea talentat ca să stea undeva în spatele cortinei, sau în spatele unui tablou. Picturile se realizează cu pânza în faţă, totul e la suprafaţă, nimic nu rămâne ascuns…

Imaginaţia dezlănţuită nu se limitează la distanţele unei singure foi. Multe picturi se completează ca un şir continuu de gânduri, ca nişte versuri dintr-o poezie, aşa apar expoziţii, în grup sau personale, ilustraţii de carte, apoi distincţii despre care se pot vorbi multe şi toate acestea pentru a spune un singur lucru: „Nu trăiesc în zadar”.

Poveştile de viaţă nu sunt cele din filme, sunt cele din jurul nostru, sunt cultura şi arta societăţii, sunt oamenii importanţi care fac lucrurile să meargă bine. Scopurile în viaţă fac diferenţa dintre lumină şi întuneric. Calea spre nimic duce spre pustiul din suflet, iar viaţa devine o simplă existenţă. Ideea unui vis împlinit sau a unui lucru realizat transformă viaţa în continuitate.

Împărţindu-se între har şi vocaţie, Florin Preda-Dochinoiu este totodată şi poliţist. Acest lucru însă nu îl opreşte din ascensiunea pe drumul creaţiei, uneori chiar îi serveşte drept sursă continuă de idei, momente mai mult sau mai puţin ciudate, imagini care se transferă pe pânză trecute prin prisma unei zile grele de muncă şi prin ochii plini de fantezie ai unui pictor care uneori nu şi-ar fi dorit să vadă toate câte le-a văzut. Picturile devin astfel momente de trimitere spre reflectare. Simbolurile te fac să îţi opreşti pentru o clipă ochii spre un altceva la care nu te-ai fi aşteptat şi te invită la o meditaţie în lumea interioră a picturii sau în lumea din noi, spre care puţini au curajul să privească.

Ca un elogiu adus copilăriei, Florin Preda a devenit fondatorul Salonului Naţional de pictură „Arte Mici”, el speră că va avea cât mai multe ediţii pentru a deveni un eveniment artistic constant în timp. Salonul este unicat, întrucât pentru prima oară în România, ca o evadare de la reguli impuse, sediul acestui salon a devenit cel de poliţie. Prima ediţie a avut loc în martie 2010, când au participat 125 de copii cu peste 200 de lucrări. Poliţia municipiului Motru a fost gazda concursului de pictură deja de trei ani. Festivitatea de premiere a unit efortul, simpatia, dar şi atenţia copiilor, părinţilor, profesorilor şi autorităţilor. Arta copiilor scoate mereu la suprafţă aceleaşi calităţi şi multă puritate.
Despre dubla sa vocaţie, d-nul Florin, spune că este vorba despre un mod de gândire greşit, atunci când mulţi sunt de părerea că poliţiştii nu sunt capabili de originalitate, modernism sau chiar avangardism: „Poliţistul şi artistul, în cazul meu, au drumuri cu scopuri finale diferite, dar fiecare trăieşte în lumea lui stranie (pentru celălalt) care încifrează ceva aparte, iar uneori pentru a fi înţeles se crede că este necesară traducerea sau interpretarea culorii sau cuvântului. Nu mi-e ruşine că sunt poliţist, cum nu mi-e ruşine că sunt artist! Sunt un grafician, un artist ilustrator şi un pictor de duminică.”

„Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar cei mai mulţi prieteni ai mei sunt olteni. S-ar putea spune că mi-am cunoscut Ţara prin ei. S-ar putea spune că am cunoscut poezia română şi am îndrăgit-o şi mai mult prin regretatul Marin Sorescu şi prin Adrian Păunescu, pictura prin Sabin Bălaşa, muzica prin Tudor Gheorghe. L-am cunoscut anul acesta, la Chişinău, pe Florin Preda Dochinoiu – fratele minunatului poet Constantin Preda. Am primit în dar de la el un album cu picturi. Linii sobre, mai mult ascuţite, aparent fragmentate şi despărţite, dar unite în interior în adâncul lor într-o sugestivă lumină poetică, aşa cum sunt şi unele plaiuri româneşti vitregite de vicisitudinile istoriei. Nişte picturi care s-ar potrivi de minune poeziei, pentru că, chiar ele sunt pline de semnificaţii poetice. Iată că Oltenia continuă să trăiască prin poezie, cântec, teatru, pictură. Iată că ţara n-a murit!  Grigore Vieru (Iată că Ţara n-a murit ) iulie 2002

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
,